Serena Williams, pusă la punct la aproape o lună după ce a atacat-o pe Simona Halep: ”Știi cum e cu ăla care moare de grija altuia”

de: Beatrice Dumitru
04 10. 2023

Serena Williams și soțul său au fost printre persoanele care au reacționat după aflarea verdictului Simonei Halep în cazul de dopaj și s-au dezlănțuit la adresa româncei. La aproape o lună de la acel moment, fosta tenismenă a fost contrată dur ș invitată să tacă.

”Să-și vadă de treaba ei în America, de fii-sa, de bărba-su”

Simona Halep a fost suspendată patru ani după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2002, iar ITIA a transmis că dopajul a fost ”intenționat”. Serena Williams a postat imediat pe rețelele de socializare un mesaj interpretabil: ”8 este un număr mai bun”. 

Și soțul acesteia, Alexis Ohanian, s-a dezlănțuit la adresa Simonei Halep. A repostat o fotogrfie cu el în lojă, făcută la US Open 2019, la meciul dintre Serena Williams și Maria Sharapova. El purta un tricoul pe care scria D.A.R.E. (Drug Abuse Resistance Education), fiind o ironie la adresa rusoaicei, prinsă dopată în 2016.

Alături de imagine, Alexis Ohanian a scris și un text: ”Moda nu se schimbă”, făcând referire la cazul de dopaj al Simonei Halep. ”Clar nu ești demodat”, a fost comentariul Serenei Williams.

Simna Halep, alături de Cosmin Hodor. Sursa foto: Facebook

Cosmin Hodor, fostul manager de comunicare al Simonei Halep, a avut o replică tranșantă pentru Serena Williams și pentru soțul acesteia, la apropae o lună după ce au atacat-o pe dubla câștigătoare de Grand Slam.

„Păi, ce să comenteze Serena? Da, uitați-vă la imaginile cu ea din 2013, de la Wimbledon, și o să vedem ce fenomen e. Este fenomen pentru America.

S-a născut în America, sigur că e fenomen, pentru că țara în care s-a născut a făcut-o fenomen. Nu poate să îi ia nimeni nici ei meritele, că a câștigat Grand Slam-uri. Dar ea să își vadă de treaba ei. Știi cum e cu ăla care moare de grija altuia.

Citește și: Țiriac jr. dă de pământ cu Serena Williams după atacul la Simona Halep: ”Ce fac acești steroizi, campioano?”

Păi, ce o interesează pe ea în America… I-a dat Simona cu terenul în cap, în 48 de minute. Sigur că și-ar dori, că își revendică titlul ăla, dar să nu uităm că a fost pe nicăieri în finala aia! Totul e o chestie falsă în jurul Serenei, se folosește de toate lucrurile astea. Să își vadă de treaba ei în America. Să-și vadă de fii-sa, de bărba-su”, a declarat Cosmin Hodor, pentru Digi Sport.

”Să trăiască în lumea lor de politically correct”

Fostul manager de comunicare al Simonei Halep a mai spus că a fost o ipocrizie din partea Serenei Williams să facă referire la cifra opt, despre care unii cred că are legătură cu cele două acuzații pentru care românca a primit câte patru ani de suspendare.

Citește și: Ilie Năstase o desființează pe Serena Williams după ironia la adresa Simonei Halep: ”Să admită că au prins-o și pe ea”

”A fost o ipocrizie să vină tocmai de la asta cu ‘8 e o cifră mai bună‘. Bărba-su cu ‘DARE’. Hai, să fim serioși! Să trăiască în lumea lor de politically correct în America, să își apere drepturile ei și așa mai departe că noi ne vedem de treburile noastre aici.

În România, nimeni nu are vreun drept și nimeni nu o să se atingă vreodată de performanțele Simonei”, a mai afirmat Cosmin Hodor.

Ce a spus Sorana Cîrstea despre Serena Williams

Sorana Cîrstea, locul 25 WTA, fostă colegă cu Simona Halep în echipa de FED Cup a, vorbit și ea despre reacția ironică pe care a avut-o Serena Williams. Aceasta a spus despre fosta tenismenă că a fost mereu o persoană arogantă.

”Serena, ca jucătoare, a fost extraordinar de bună, dar ca persoană mereu a avut această aroganță. Nu a acceptat când cineva a putut să o bată sau când cineva i-a luat un titlu”, a spus Sorana Cîrstea.

Citește și: Sorana Cîrstea, pusă la colț de americani după ce a criticat-o pe Serena Williams: ”Are tupeu”

Simona Halep a primit două suspendări de câte patru ani, care au fost contopite. Una este pentru prezența substanței interzise Roxadustat în sângele său, a doua pentru nereguli în pașaportul biologic.